Pentru mulți freelanceri, cafeneaua pare soluția ideală: cafea bună, atmosferă relaxată, Wi-Fi gratuit. Lucrezi câteva ore, mai comanzi ceva, mai schimbi decorul. Sună bine.
Însă pe termen lung, lucrurile se complică.
Când ți-e lumea mai dragă, se întrerupe internetul. Ești în mijlocul prezentării raportului lunar și fix atunci barista scapă două pahare. Sau, mai „norocos”, lângă tine se așază un grup de adolescenți porniți pe distracție.
Nu inventăm nimic aici. E rezumatul sincer al discuțiilor cu freelanceri care au testat viața de cafenea… și apoi au zis „ok, cred că am nevoie de un birou”.
Pentru că, dincolo de momentele de beatitudine, există și o parte care nu se vede în pozele cu latte art.
Chiar dacă mergi zilnic în aceeași cafenea, oamenii se schimbă constant. Foarte rar apuci să construiești relații reale dincolo de un ”bună, ce faci?”
Nu există o comunitate cu obiective similare — oameni care vor să muncească, să dezvolte business-uri, să colaboreze, să construiască ceva pe termen lung.
Asta nu înseamnă că nu mai mergem niciodată la cafenea. Și nouă ne place, uneori, să evadăm într-un loc cu design scandinav, să ne simțim inspirați și să schimbăm atmosfera. Dar când freelancing-ul nu mai este doar un experiment, ci un business, ai nevoie de mai mult decât un flat white și o priză liberă.
De ce preferă freelancerii coworking-ul în locul cafenelelor? Iată cele mai importante 5 motive.
1. Productivitate mai mare într-un spațiu dedicat muncii
Cafenelele sunt create pentru socializare, nu pentru concentrare profundă. Muzica de fundal, conversațiile și aglomerația pot reduce semnificativ productivitatea.
Un spațiu de coworking este gândit special pentru lucru: zone liniștite, birouri ergonomice, iluminare potrivită și o atmosferă care susține focusul. Pentru freelanceri, un birou dedicat înseamnă mai puține distrageri și rezultate mai bune.
2. Internet rapid și infrastructură profesională
În freelancing, conexiunea stabilă la internet este esențială. În cafenele, Wi-Fi-ul poate deveni lent în orele de vârf, iar prizele sunt limitate.
Spațiile de coworking oferă:
- internet de mare viteză
- infrastructură sigură
- suficiente prize și spații dedicate
- săli pentru call-uri și ședințe
Pentru freelanceri care lucrează cu clienți internaționali sau participă la video call-uri frecvente, diferența este majoră.
3. Imagine profesională în fața clienților
O întâlnire într-o cafenea poate funcționa ocazional, dar nu transmite întotdeauna profesionalism.
Într-un spațiu de coworking ai acces la:
- săli de ședință moderne
- zone de întâlnire business
- un cadru care inspiră încredere
Pentru orice freelancer care vrea să își consolideze brandul personal, imaginea contează.
4. Comunitate și networking real
Unul dintre cele mai mari avantaje ale coworking-ului este comunitatea. Într-un spațiu comun lucrează antreprenori, freelanceri, consultanți și startup-uri.
Asta înseamnă:
- oportunități de colaborare
- schimb de idei
- recomandări între membri
- evenimente și workshop-uri
Pentru freelanceri, coworking-ul devine mai mult decât un birou — devine un ecosistem profesional.
5. Separarea clară între muncă și viața personală
Freelancing-ul poate duce ușor la lipsa limitelor clare între job și viața personală. Cafenelele creează un spațiu „intermediar” care nu este nici birou, nici relaxare.
Un spațiu de coworking ajută la:
- crearea unei rutine sănătoase
- delimitarea clară a programului
- reducerea riscului de burnout
Această structură contribuie direct la echilibru și performanță pe termen lung.
Și dacă tot vorbim de coworking… ai încercat aSpace?

aSpace Floreasca
Dacă ai ajuns până aici, probabil simți deja că a venit momentul să faci upgrade de la „biroul cu latte” la un spațiu care chiar susține business-ul tău.
La aSpace, coworking-ul nu înseamnă doar un birou și Wi-Fi. Înseamnă:
- spații moderne și confortabile
- zone dedicate pentru focus și call-uri
- săli de ședință pentru întâlniri cu clienții
- o comunitate activă de antreprenori și freelanceri
- flexibilitate (pentru că știm că freelancing-ul nu e 9–5 clasic)
Fie că ai nevoie de un birou pentru câteva ore sau cauți un loc stabil, aSpace îți oferă un mediu profesionist, dar relaxat — exact echilibrul de care ai nevoie.
👉 Programează o zi de test și vezi diferența


Comentarii recente